Curajul de a conduce Bill Hybels

Biserica locală este speranţa lumii. Este singura şansă de schimbare a oamenilor. Iar succesul ei depinde de conducători curajoşi care să îşi exercite darul spiritual al conducerii.

Conducătorii de 360 de grade nu îşi folosesc darul conducerii numai în direcţia sudului, conducându-i pe oamenii aflaţi în îngrijirea lor. Ei conduc şi în direcţia nord, influenţându-i pe cei care au autoritatea asupra lor, în direcţia est şi vest, prin impactul pe care îl au asupra colegilor lor. Dar lucrul cel mai important este că ei au învăţat cum să păstreze acul busolei în centru conducându-se pe ei înşişi, echilibrându-şi propriile vieţi astfel încât să poată oferi cea mai bună călăuzire altora.

In cea mai importantă carte pe care a scris-o până acum, Bill Hybels împărtăşeşte din experienţa acumulată în treizeci de ani de conducere creştină, timp în care a fost pastorul bisericii Willow Creek. Cartea “Curajul de a conduce” este darul lui pentru tine, un conducător în biserica locală. Iar motivul oferirii acestui dar este, aşa cum afirma Bill în carte, că biserica locală este speranţa lumii – iar viitorul bisericii locale se află în mare masură în mâinile tale.

Pentru a cumpăra aceaastă carte vă rugăm să ne vizitaţi pe: site-ul Librăriei Un Cuvânt Pentru Tine sau la standul de cărţi din cadrul Bisericii Raul Vietii între orele (miercuri 17,30-21,00 şi duminica 9,30-13,00 şi 17,30-21,00).

Domnul să vă binecuvânteze!

Comments are closed

Latest Comments