Unde dragoste nu e, nimic nu e

Unde dragoste nu e, nimic nu e…

– Ma iubesti, tati? – m-a intrebat fiul meu cu gand ascuns.
– Sigur ca da, i-am raspuns.
– Dar nu mi-am facut inca ordine in camera! Deci n-ai sa ma certi, nu-i asa?
– Ba sigur ca am sa te cert, stii prea bine! – am murmurat.
– Dar tot ma mai iubesti, chiar daca ma certi? – a vrut sa stie micutul, iar in vocea lui am sesizat o nuanta de frica.
– Nu-mi place sa fii dezordonat, i-am explicat, dar te iubesc din toata inima! Fiul  meu a sarit vesel in picioare.

Noi, oamenii, ne nastem cu dorul de a fi iubiti. Avem nevoie de dragoste, asa cum avem nevoie de aer ca sa respiram. Fara dragoste murim, ne asfixiem.
Cand Ii cerem lui Dumnezeu sa ne dea putin din dragostea Lui, se petrec minuni in noi insine si in altii, caci Dumnezeu nu face economie cand este vorba de dragostea Lui. Ea intra in inima noastra, ne schimba mintea si ne facem dispusi sa dam. Acest “totusi”, acest “cu toate acestea” este ceea ce face ca aceasta dragoste sa fie divina.

Desi noi, oamenii, ne-am razvratit impotriva Creatorului nostru, am vrut sa fim noi insine Dumnezeu si prin aceasta am intre El si noi un zid etern de despartire, Dumnezeu, in Fiul Sau, a fost gata sa mearga pe calea inimaginabila de grea a umilintei, calea crucii.
Aceasta dragoste, cea cu care El ne-a iubit intai, este ceea ce m-a convins de existenta Dumnezeului viu. Dragostea Lui sta la dispozitie – si putem sa facem risipa de ea. Este destula pentru noi insine si pentru toti cei pe care-i intalnim.

1 thought on “Unde dragoste nu e, nimic nu e

  1. Frumos articol! Eu am un citat preferat: “Oamenii iubesc fiecare in felul sau, sunt fericiti sau sufera, doresc sau se tem, dar putini dintre ei renunta sa-si mai caute “jumatatea” pentru ca marturisit sau nemarturisit, ea este un sens fundamental al devenirii si regasirii de sine.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *