Sunt un fan infocat al predicatorilor/oratorilor si predicilor/scrierilor din seria “destin –chemare-viziune”. Sunt o sustinatoare a celor care inspira, motiveaza, incurajeaza aceasta generatie sa-si descopere chemarea si sa intre in ea (preferabil inainte de moarte). Sunt un fan al celor doua iscoade ale credintei: Iosua si Caleb , dar mai ales al lui Caleb. Omul acesta, desi apare voalat pe paginile scripturii are cateva interventii mai mult decat remarcabile, as putea spune impresionante. Voi reveni cu un episod din viata lui Caleb putin mai jos.
Am observat ca intrarea in posesia unui destin care sa aiba impact pe termen lung presupune o serie de pasi, evenimente, intamplari, decizii, actiuni ce trebuie sa aiba loc undeva in apropierea timpului present. Cu alte cuvinte: pentru a intra miine in destin trebuie sa te pregatesti azi.
De ce sa ma pregatesc? Nu se poate intra in destin fara ea? Dumnezeu a zis ca am un destin si inca unul mare. Cel mai bine (si comod) e sa astept ziua cea mare si sa-mi pastrez energiile pentru acea minunata zi.
Caleb, una din capeteniile lui Israel pe timpul lui Moise, este al doilea om cu credinta de cuceritor dintr-un popor de doua milioane. Este putin lucru? Numarul doi in top doua milioane! Caleb este un vizionar, un cuceritor de teritorii, un formator de lideri si mostenitori. Si-a implini destinul pana la ultima picatura, indiferent de cost, timp si sacrificiu platit. Parerea mea este ca din momentul in care Dumnezeu a zis poporului evreu ca le da o tara care sa fie a lor, Caleb si-a insusit cu totul aceasta promisiune. El, personal, avea sa lupte pana la ultima palma de pamant ce i se cuvenea din promisiune. Iata ce spune la onorabila varsta de 85 de ani: “Si astazi, sunt tot asa de tare ca in ziua cand m-a trimis Moise; am tot atata putere cat aveam atunci, fie pentru lupta, fie pentru ca sa merg în fruntea voastra. Da-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; caci ai auzit atunci ca acolo sunt Anachimi, si ca sunt cetati mari si intarite. Domnul va fi, poate, cu mine, si-i voi izgoni, cum a spus Domnul”(Iosua 14.10-12). Iar momentul de glorie si consemnare a intrarii in destin a lui Caleb este descrie de versetul 13: Astfel Caleb…a avut de mostenire pana in ziua de azi Hebronul.
O lupta presupune cel putin un antrenament anterior destul de serios, presupune formarea unei gandiri strategice, formarea unor deprinderi si abilitati de luptator. Cu alte cuvinte inainte castigarii unei batalii e nevoie de o pregatire prealabila. Cand te duci la lupta sa cuceresti “Hebronul” si sa-i infrunti pe “fiii lui Anac” te duci mai mult decat pregatit. Pentru o astfel de cucerire ai nevoie de cateva plusuri: cel putin o credinta puternica si o promisiune de la Dumnezeu.
De ce sa ma pregatesc? O persoana bogata pe mana cui ar da administrarea averii sale? Pe mana unor manageri mai lenesi, ceva mai iresponsabili, inconsecventi, nededicati, prea comozi sa se ridice din pat si se duca la birou sa rezolve problemele, putin mai incompetenti si dezinformati, mai putin organizati ….!!!???
Dumnezeul Imparatiei Cerurilor pe mana cui va lasa administrarea avutiile sale?
Imi doresc sa ma calific pentru functii de top management ceresc dar pana acolo ma lupt pentru calificarile de pe pozitiile de entry level.
Nu doar Caleb intra in destinul personal, dar o intreaga o semintie intra in stapinirea uneia dintre cele mai intarite zone ale vremii, in plus generatiile urmatoare raman sa locuiasca Hebronul, dupa moartea lui, in liniste si pace.
Imi place asta extrem de mult! Nu doar eu in destin/mostenire dar si copiii mei, si copiii copiilor mei si intreg neamul in care m-a asezat Dumnezeu. O pregatire pe masura, o promisiune si o credinta puternica te conduc in destin si intr-o mostenire pe termen de cateva sute de ani!
Comments are closed