Sărbătorea Corturilor

În Israel sunt așteptați mai mult de 6.000 de pelerini creştini din peste 100 de naţiuni, pentru a celebra r, care începe joi seara, la Ierusalim.

Sărbătoarea Corturilor numită și Sucot,  este o sărbătoare biblică, una dintre cele mai importante sărbători evreieşti , care ține o săptămână, anul acesta fiind cel mai mare eveniment turistic care aduce un buget de  la 15 milioane la 18 milioane de  dolari în economia locală.

După strângerea roadelor, între zilele de 15 şi 22 ale lunii a şaptea, (luna Tişri, septembrie – octombrie în echivalent modern), întreg poporul Israel comemora poate „cea mai mare şi cea mai sfântă dintre sărbătorile evreieşti”, potrivit istoricului Josephus. În Leviticul 23 găsim detalii despre această sărbătoare, a treia şi ultima sărbătoare anuală care aduna toată partea bărbătească a poporului la Continue reading

Dacă-mi va fura cineva binecuvântarea?

Stăm cu mâinile întinse, palmele deschise şi ochi de vulturi. Privim în jur suspectând pe toată lumea şi, de câte ori cade câte ceva în mână, o ducem repede aproape de ochi, ne ascundem într-un colţ şi dăm din coate ca nu cumva cineva să se apropie. Şi dacă din întâmplare, şi pun accentul pe întâmplare, se întâmplă ca cineva să fie prea aproape, scuipăm cu venin şi aruncăm cu flăcări. Ăştia suntem noi. Înfometaţii după binecuvântări. Şi cine ne poate condamna? Cui nu-i plac binecuvântările?

Numai că de-a lungul timpului, am uitat că binecuvântările ni se dau fără să le merităm. Am făcut din ele un ţel, un obiectiv de atins şi suntem dispuşi să îl atingem. Indiferent de preţ. Indiferent pe cine ar trebui să călcăm în picioare. Ne-am obişnuit ca prea des să fim iertaţi, prea des să ni se mângâie orgoliul şi ne-am obişnuit cu lucrurile pe care nu le merităm. Ni se pare ceva normal ca noi să vedem, iar alţii să se zbată în beznă. Ni se pare ceva normal să auzim ciripitul de păsărele, în timp ce alţii se luptă cu deficienţă de auz. E mult prea normal pentru noi faptul că putem vorbi, în timp ce alţii suferă în tăcere. E prea normal pentru că ne-am prea obişnuit. Şi ne-am obişnuit atât de mult, încât nu mai stăm cu palmele făcute căuş ca să primim binecuvântarea, ci ne aducem găleţile încăpătoare în care se află mândria, orgoliul şi eul nostru şi aşteptăm să curgă binecuvântările peste ele.

Demult nu mai suntem un umăr pe care poate plânge fratele nostru, pentru că ne e prea frică să nu cumva, în timp ce stă pe umărul noastru, să ne înjunghie pe la spate. Şi din păcate am uitat că un caracter onorabil se obţine din prelucrare. Am uitat că aurul se obţine abia după ce a fost scos din foc. Am uitat de acea cruce pe care trebuie să o purtăm. Am transformat-o în machete sau în cruciuliţe mici pe care le atârnăm la gât, în speranţa că şi asta se socoteşte ca o cruce purtată.

Suntem creştini, numai că am uitat ce înseamnă a fi creştin. Am uitat că acest nume îţi era acordat în trecut împreună cu o temniţă şi curgere de sânge. Ne batem în piept de parcă noi am descoperit lumea şi aşteptăm să primim, şi iar să primim. Am ajuns să dăruim doar în speranţa că ni se va da înzecit înapoi. Şi cine ne poate condamna? Cine ne poate condamna, când Cel care condamnă e bun doar pentru a ne da binecuvântări?

Trist. E trist pentru că pe măsură ce citim aceste rânduri, fiecare din noi ne regăsim câte puţin. Ne regăsim deşi nu ne place aceasta. Dăm din cap la fiecare cuvânt şi duhul se întărâtă în noi. Unii, cu furie, strâng din pumni şi gândesc “Cine-i dă dreptul să scrie aşa ceva? Cine e ea? Ce ştie ea?”. Şi aveţi dreptate. Sunt un nimeni. Sunt şi eu o vânătoare după binecuvântări. Pentru că asta am devenit noi, dragii mei. Vânători. Şi ştiţi care e primul pas spre vindecare, nu? Recunoaşterea. Ştiţi ce e cel mai trist? Că pe măsură ce citiţi cuvintele mele, priviţi în jur cu  suspiciune şi vă întrebaţi: “Dar dacă-mi va fura cineva binecuvântarea?”. Nu o vor fura. Ai furat-o singur de mult timp.

Articol scris de Alina Ilioi

De ZECE ori REFUZ

1. Refuz să mai judec o viaţă de om, după un singur fapt.
Nu mai vreau să arunc la gunoi faptele bune ale cuiva
şi alegerile potrivite doar pentru că a făcut o singură alegere nefericită.

2. Refuz să-mi declar viaţa un eşec doar pentru că o zi mi-a mers prost.
Am terminat cu declaraţiile de felul: nimic nu merge bine,
am o viaţă bună de nimic sau totul merge prost.

3. Refuz să dau vina pe Dumnezeu pentru deciziile proaste pe care EU le-am luat în viaţă. E greu să recunoaştem că ne merge prost pentru că NOI am făcut nişte alegeri greşite. E mai uşor să dăm vina pe Dumnezeu.

4. Refuz să fac un lucru doar pentru că toată lumea-l face. Niciodată nu mi-a plăcut spiritul de turmă şi sper că nici nu va începe să-mi placă. Vreau să fac ceva pentru că aşa simt eu, nu pentru că toţi o fac.

5. Refuz să las orgoliul şi mândria să-mi conducă viaţa. Des am făcut prostia să las orgoliul şi mândria să stea în faţa unor lucruri. Mi-a fost enorm de greu să învăţ să-mi cer iertare sau să accept faptul că uneori, nu tot timpul eu am dreptate.  Ştiu oameni care din orgoliu şi mândrie, nu au mai vorbit ani întregi cu persoane dragi lor. Refuz să las asta să se întâmple în viaţa mea!

6. Refuz să urăsc pe cineva pentru că mi-a făcut un rău. Vreau să învăţ să privesc partea bună a lucrurilor. Mi-a făcut cineva rău? Cu siguranţă am ceva de învăţat din asta!

7. Refuz ca problemele să mă îndepărteze de familia mea. Nu mai vreau ca problemele care mă apasă să stea în calea comunicării cu familia mea.

8. Refuz să judec persoanele. Recunosc, uneori am judecat. Vreau să mă las de acest obicei pentru că nu am nici un drept şi nici măcar nu sunt în măsură să judec pe cineva.

9. Refuz să renunţ la visele mele. Nu voi arunca la gunoi visele mele doar pentru că mi se par imposibil de realizat. Am să lupt, am să mă ridic de fiecare dată când voi cădea şi voi continua să visez.

10. Refuz să accept să fiu ipocrită şi linguşitoare doar pentru că aşa m-ar iubi lumea mai mult. Refuz să stau în faţa unei persoane şi să-i zâmbesc şi în gândul meu să sper să se împiedice. Dacă nu se potriveşte caracterul meu cu al unei persoane, prefer să păstrez distanţă decât să fiu ipocrit.

Autor: Alina Ilioi

Opt lucruri după care tânjesc în biserică A.W. Tozer

A.W. Tozer a spus:

Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului.
Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi următoarele lucruri:

1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.

Continue reading

Intoleranţa faţă de creştinism e tot mai mare

O serie de incidente recente indică o creştere a intoleranţei faţă
de creştinism, în SUA.
Christian Post
notează câteva exemple:

(1) Curtea
Suprem
ă a decis să excludă pe oricine se roagă „în numele lui Iisus”, dintre
cei care se roagă la deschiderea întâlnirilor oficiale ale municipalităţii.

(2) Capelanul
militar Gordon Klingenschmitt a fost îndepărtat din funcţie după o controversă
legată de faptul că s-a rugat în numele lui Iisus.

(3) O
universitate i-a
interzis unei absolvente să mulţumească în numele lui Iisus în
discursul rostit la festivitatea de absolvire.

(4) Creştinii
din SUA trebuie să accepte ca simbolurile creştine să fie ridiculizate în forma
unor „opere de artă”, expuse de diverşi artişti. În acelaşi timp, unii
redactori au fost sancţionaţi sau chiar concediaţi după ce au republicat
caricaturile cu profetul Mahomed, apărute iniţial într-o publicaţie daneză.

Continue reading

Apel către toţi cei căzuţi

Te iubesc, te iubesc, te iubesc!

Cum poţi fi indiferent la susurul acesta blând care se aude? Şi tu ai iubit odată şi apoi, ai căzut. Tu ai căzut şi alţii au plâns pentru tine. Mama a stat îngenunchiată în miez de noapte şi a udat podeaua cu lacrimile ei fierbinţi. Tatăl a implorat ajutor Divin. Fraţii şi surorile plângeau pe ascuns de căzătura ta. Isus ţinea mâna întinsă către tine, peste care mai picura câte o lacrimă de sânge. Toţi strigau spre tine: “Te iubesc, te iubesc. Reîntoarce-te!”. Dar tu…ai întors spatele. Ţi se părea că ai găsit altceva mai bun, ceva care te face mai fericit. Te-ai înşelat. După o vreme ai realizat că nimic nu se compară cu iubirea Lui. Atunci ai fi putut să te întorci. Ai fi putut. Toţi te aşteptau cu braţele deschise ca tu să vii. Dar nu ai putut suporta ideea că te-ai înşelat. Nu ai suportat faptul că nu este nimic în lume care să te facă aşa de fericit ca şi iubirea Lui. Şi ai plecat mai departe. Deşi nu te făcea fericit, te-ai adâncit şi mai tare în mocirlă. Lacrimile continuau să curgă peste cele care se uscau.

“Unde eşti?” De ce crezi că dacă ai plecat nu te mai poţi întoarce? Şi ce dacă ai întors spatele tuturor oamenilor care te iubeau şi lui Dumnezeu? Nu-i nimic, ei sunt încă acolo. Dumnezeu este încă acolo. Te aşteaptă. Nu-i nimic dacă ai căzut. Crede-mă. Te vor primi cu iubire. Doar vino.

Ţi-e teamă. În loc să te reîntorci atunci când ai realizat că totul e deşertăciune, ai început să alergi şi mai mult spre lume. Chiar dacă ştiai că nu ai să găseşti nimic acolo. Ţi-ai astupat urechile ca să nu auzi şoaptele: “Te iubesc, te iubesc, te iubesc!”. Prea mult te deranjau. Prea tare îţi răscolesc inima.

Apel către tine, cel căzut! Nu e prea târziu. Nu e. OPREŞTE-TE!!!! Opreşte-te până nu e prea târziu, până când sufletul nu-ţi moare. Opreşte-te căci: TE IUBESC!

Autor : Alina Ilioi

Vorbirea în limbi în biserică

Acest articol este destinat sa raspunda intrebarilor puse de cei care nu inteleg de ce in biserica noastra se practica vorbirea in limbi public.

Orice text din Biblie trebuie interpretat in context. Acesta este un principiu fundamental de interpretare a Scripturii. In 1 Corinteni 14, Pavel, adresandu-se Bisericii din Corint unde era dezordine, traseaza niste limite pentru restabilirea ordinii. Astfel, el spune ca decat sa fie dezordine, mai bine sa nu se vorbeasca in alte limbi, nici sa se proroceasca si nici sa vorbeasca femeile in adunari. El nu a dat aceste directive pentru toate bisericile din toate timpurile, desi unii au fortat aceasta concluzie si au interzis toate aceste 3 manifestari in bisericile lor. Continue reading

Binecuvantare sau blestem (Derek Prince)

Există forţe invizibile care determină destinul fiecărei persoane, fie spre bine, fie spre rău. Biblia le numeşte binecuvântare şi blestem. Blestemul poate fi asemănat cu un braţ lung şi rău, care porneşte din trecut şi se aşează peste un om cu o forţă întunecată şi apăsătoare, împiedicând manifestarea deplină a personalităţii acestuia, care nu se simte niciodată liber să fie el însuşi. Blestemul blochează înaintarea respectivului om.

In cele ce urmeaza va prezentam studiul destinat celulelor bisericii pentru binecuvantarea si eliberarea dumneavoastra de sub orice blestem.

Descarcati de aici tot studiul in format PDF.

Când a fost ultima oară când ai stat de vorbă cu El?

Când a fost ultima oară când ai stat de
vorbă cu El? Nu, nu să te rogi, nici să citeşti din Biblie ci să stai de
vorbă cu El. Poate îţi pare imposibil, poate că nu crezi în asta sau
poate că pur şi simplu nu ai reuşit niciodată. Da, Dumnezeu stă de vorbă
cu ai Lui. Trebuie doar să-L asculţi. El e aici, mereu. Lâgă noi. Ce
poate fi mai minunat decât să povesteşti cu cel mai bun prieten al tău?
Ce poate fi mai minunat decât să-ţi povesteşti durerile sufletului,
bucuriile pe care le ai şi să-L asculţi cum se bucură de tine. Fă
linişte în interiorul tău şi ascultă cum îţi şopteşte blând : ’’Te
iubesc’’. Continue reading