A vorbi despre framantari si mai ales despre esecuri este un exercitiu ce implica anumite costuri, iar pentru o persoana introvertita acest lucru devine si mai greoi. Costul deschiderii este vulnerabilitatea, un pret pe care il putem plati sau putem ramane in confortul emotional cu care ne-am obisnuit deja. As vrea sa fac un mic pas spre invingerea asa zicei sigurante personale, sa ma fac vulnerabila voua.
In ultimii ani m-am ciocnit din nou de complexul meu in ce priveste relationarea, relationarea cu oamenii in general dar si cu persoanele pe care le cunosc de mult timp. Au existat contexte in care m-am simtit “handicapata”. Astfel a fost mult mai simplu sa ma retrag in casuta mea interioara decat sa inving acest sentiment. Nu trebuia sa depun nici un efort, nu trebuia imi caut cuvintele, nu trebuia sa respect un anumit cod etic, sa incerc sa ma fac inteleasa sau acceptata, nu trebuia sa devin amabila, nu trebuia…. Cred ca asa suntem multi dintre noi.
Ne este bine intre zidurile ce le-am construit cu grija pentru a ne proteja locasul interior! Insa, zidul ne desparte de ei, apropiatii nostri. Nu ne vor mai putea ofensa, dar nici nu va mai fi cine sa ne intrebe de ne este bine sau rau si nici nu vom putea intinde o mina in a juca rolul “samariteanului milostiv”. Devine o lupta, constienta sau nu, intre valoarea ce rezida din interrelationarile noastre si protectia universului personal.
Nu v-ati aflat niciodata in situatii dualiste, intre doua sentimente contradictorii? Si eu, cateodata ma trezesc “neinteresata de restul lumii”, ci doar de prioritatile mele, in alte contexte nu ma mai intereseaza sa-mi protejez atat de mult locasul interior, cat sa devin extensia miinii lui Dumnezeu pentru altii. Cum as putea sa le aduc intr-o zona de echilibru, daca pot numi astfel? In plus, daca ma mai lovesc de rani sau dezamagiri, de propriul meu sistem concurential sau ochiul ce incalca porunca a zecea dualismul capata alte proportii.
Dincolo de aceste framantari, dorinta de a implini cuvintele Scripturii “sa va iubiti unii pe altii” impinge zidul protector si imi doresc sa il sfarme. Cuvintele impreuna, unii pe altii, …unul altuia… ciocnesc constiinta confortului si ego-ului personal, daca ii permitem. Cat timp ramanem in EL, impulsurile Duhului raman vii in noi. In Hristos avem totul deplin: putinta de a invinge ofensa, locul in care gasim siguranta, puterea de a ne distruge universul personal pentru a trai in Universul Sau, indrazneala de a deveni vulnerabili pentru altii, dragostea ce ne va acoperi frica, locul unde esecul se tranforma in triumf.
Si ca sa inving inca o farama din frica deschiderii voi mai adauga un lucru. Stiu ca suntem multi, cei ce fugim de conflict. Mie imi este fantastic de greu sa abordez o relatie conflictuala. La nivelul mintii si al emotiilor se starneste un Tzunami. A trebuit sa trec prin doua din cele mai grele rezolvi de conflict relational din viata mea si stiti care e surpriza? Din fiecare situatie a stralucit Biruitorul: El a invins in noi, relatiile respective au ramas in viata iar fiecare pricepe mai bine sensul lui “sa ne iubim unii pe altii”.
Comments are closed