Noi, creştinii

Noi, creştinii am ajuns să nu ne mai deosebim aproape cu nimic faţă de lume. Şi nu mă refer aici la exterior care e mult prea mult criticat, ci la interior care se pare că este uitat.Mustrăm fraţii şi surorile care nu sunt îmbrăcaţi conform normelor bisericii, dar nu îi mustrăm pentru că sufletul nu le este îmbrăcat conform Sfintelor Scripturi. Punem atât de mult preţ pe exterior şi din ce în ce mai puţin pe interior. Am uitat că noi trebuie să fim acei creştini care aduc lumina în lume. Am uitat că noi trebuie să fim o picătură de apă pentru cei însetaţi, noi trebuie să fim soarele pentru cei care sunt în întuneric, noi trebuie să fim zâmbetul pe faţa celor înlăcrimaţi. Uităm lucrurile astea. Ne cufundăm tot mai mult în comoditate, ne mulţumim că ne-am rugat în acea zi, ne mulţumim că am deschis Biblia şi am citit un capitol, două, ne mulţumim că am putut ajunge la biserică chiar dacă uneori moţăim, ne mulţumim că am putut spune tare şi înfocat: ’’Pace!’’
Uităm că dacă am avea credinţa cât un grăunte de muştar, am putea muta munţii din loc. Uităm că putem vindeca bolnavi, că putem lupta cu Cel Rău şi că noi suntem Cei Aleşi. Uităm că avem un Tată care are putere cât în Cer şi pe Pământ. Continuăm să trăim cu feţele sumbre, să mergem la servici şi să venim acasă, să trăim zilnic în monotonia care ne caracterizează. Dacă mai scăpăm câte un bănuţ în mâna ce se întinde în faţa noastră, e perfect. Am făcut o faptă bună pe ziua de azi. Cum am vrea ca viaţa pe Pământ să fie mai bună dacă cei care au putere nebănuită, uită să o folosească? Noi nu suntem conştienţi că prin viaţa pe care o trăim, vorbele pe care le spunem, faptele pe care le facem, zi de zi ne lăsăm amprenta asupra a ceva. Dar oare lăsăm o amprentă pozitivă sau una negativă? Ştiai că dacă primeşti un talant şi îl îngropi pentru a nu-l risipi sau pentru că ţi-e frică să-l foloseşti, vei da socoteală mai târziu? TU chiar eşti conştient de puterea pe care o ai?
Autor: Alina Ilioi

1 thought on “Noi, creştinii

  1. In lume, mai ales de cand ne-am adaptat si noi mai mult regulilor de politete engleze, cand doua persoane se intalnesc prima intreaba :”Ce mai faci (sau faceti) la care cel intrebat raspunde de regula in mod automat : “multumesc bine”. In cazul crestinilor, raspunsul este (cel putin in ce ma priveste) ; “Slavit sa fie Domnul ,bine” . Referitor la acest “ritual”, tot in lume exista urmatoarea gluma:cand doua persoane se intalnesc, unul este curiosul, care intreaba”ce mai faci” si celalat este mincinosul care raspunde “bine” De aici, cred ca ar trebui sa meditam putin, pentruca, raspunsul nostru al crestinilor, ar trebui sa fie un pic mai nuantat. Nu este cu nimic neadevarat ca daca te referi la viata ta exterioara, sa-i zicem cea din lume ( faptul ca esti pe picioare, in integritatea capacitatilor intelectuale si fizice,ca ai cele necesare si poate chiar mai mult s.a.m.d.)si raspunsul este corect si pe masura, dai slava Celui care iti asigura toate acestea. In cealalta parte insa asa cum arata pastorul,se pare ca nu prea mai avem dreptul sa facem aceasta afirmatie “bine” pentruca nu este asa.La capitolul din viata noastra, “traire in si prin Domnul Isus” mai avem mult pana cand putem sa spunem fara nici -o mustrare de constiinta “bine”, suntem inca multi dintre noi (cel putin eu in dreptul meu asa simt) in postura slugii care a primit talantul si de frica sa nu-l piarda si sa trebuiasca sa raspunda in fata stapanului, il ingoapa si il si pazeste cu strajnicie.Aceasta este postura in care ne aflam cand ne sculam dimineata, citim Biblia, ne rugam cu frica de Dumnezeu,mergem regulat la biserica si cantam, ridicam mainile, strigam din tot sufletul Amin, Aleluia!,avem un coportament, corect, subliniez corect la serviciu si in societate, dar cand vine vorba sa slujim, gasim tot felul de scuze, care zicem noi ne indreptatesc.Daca ne-am face in fiecare seara o analiza asupra a ce ne-am lasat amprenta in ziua pe care Domnul ne-a daruit-o, cu ce ne-am putea lauda. Am lucrat la serviciu ca pentru Domnul, am avut relatii cu colegii, rudele , vecinii, chiar si necunoscutii cu care venim in contact ca pentru Domnul, L-am marturisit rpin atitudine, comportament, vorbire pe Cel care se indura de noi si ne mai suporta prin indelungata lui rabdare? Nu prea cred.Dar Domnul care este asa de bun si ne iubeste atat de mult ne-a creeat o posibilitate, sa venim la El , sa ne pocaim si sa-I cerem solutii, El asteapta sa-I cerem. Doamne binecuvanteaza-ne cu priceperea si credinta ca putem venii la Tine oricand, oricum sa cerem si ca Tu niciodata, daca cererea a fost potrivit voii tale, nu ne vei refuza. Marturisesc ca am trait nenumarate experinete in acest sens, cu toate ca asa cum am afirmat mai sus nu pot pretinde ca am o tinuta spirituala ireprosabila, asa cum Domul Isus si-ar dori din parte mea si a noastra a tuturor.El sa aiba mila in continuare de noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *