CEL RĂU ESTE COMPLET ÎNVINS
JOI 27 Noiembrie 2025
Autor: Pastor Chris Oyakhilome
Tu ești heruvimul uns care acoperă; și Eu te-am pus astfel; erai pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu; ai umblat în sus și în jos prin mijlocul pietrelor de foc (Ezechiel 28:14, versiunea Fidela).
Dacă cineva se întreabă: „De ce nu l-a distrus Dumnezeu pe cel rău de la început?” Răspunsul este încapsulat într-un adevăr profund: Satan era uns. Biblia îl numește „… heruvim uns…” Și parte din acțiunea ungerii este aceea că protejează. Dumnezeu îi dăduse o ungere care nu putea fi distrusă sau anulată oricum. Dumnezeu nu Se luptă cu Sine însuși și nu Îi pare rău de darurile pe care le-a dat și de chemarea făcută (Romani 11:29). De aceea diavolul nu a fost distrus pur și simplu. El avea o ungere divină pe care nici chiar rebeliunea sa nu a anulat-o imediat. Însă Dumnezeu a pus la cale un plan de răscumpărare. El L-a adus în prim plan pe Cel Uns ca să îl înfrângă pe cel rău atât legal cât și spiritual. Să analizăm pasajul din Iuda 1:9 unde scrie că arhanghelul Mihail s-a luptat cu cel rău pentru trupul lui Moise. Biblia spune că Mihail nu a rostit acuzații extraordinare împotriva lui Satan, ci a spus: „… Domnul să te mustre.” A acționat așa pentru că diavolul obținuse o poziție legală de autoritate. Atunci când Adam a căzut prin înaltă trădare, el i-a cedat diavolului autoritatea pe care o primise de la Dumnezeu. Din acel moment, Satan a obținut ceva mai prețios decât statutul de heruvim uns; a obținut autoritatea adamică, care l-a ridicat la o poziție mai înaltă decât au îngerii pe pământ. Mihail a recunoscut acest lucru. Chiar dacă era un arhanghel cu o poziție foarte înaltă, a înțeles legalitatea pretențiilor diavolului. Așadar, a invocat o autoritate și mai mare: Numele Domnului. Și în acest Nume suntem superiori diavolului și domnim asupra sa. Așadar, primul motiv pentru care Dumnezeu nu l-a distrus pe cel rău a fost ungerea. Al doilea a fost autoritatea pe care diavolul a obținut-o în urma căderii lui Adam. Dar planul lui Dumnezeu nu a fost deviat. Domnul Isus, al doilea Adam, a venit, născut din Duhul lui Dumnezeu, apoi uns cu Duhul Sfânt și cu putere și l-a învins pe cel rău pe vecie, atât legal cât și spiritual. Cea mai frumoasă parte este aceea că am realizat acest lucru împreună, pentru că și noi eram în Cristos în moartea, în îngroparea, în învierea și în victoria Lui definitivă asupra diavolului, a iadului și a demonilor întunericului. Așadar, TU l-ai înfrânt pe cel rău total și etern.
RUGĂCIUNE
Dragă Tată, Îți mulțumesc pentru înțelepciunea și pentru profunzimea Cuvântului Tău. Recunosc dreptatea Ta, puterea Ta și angajamentul Tău neschimbat față de neprihănire. Îți mulțumesc că L-ai trimis pe Domnul Isus, Cel uns, pentru mântuirea omenirii, dându-ne stăpânire și autoritate asupra diavolului și a cohortelor lui. Umblu și astăzi în acea biruință, în Numele lui Isus. Amin.
Studiu Suplimentar:
Romani 5:17; Iuda 1:9; Coloseni 2:15; Marcu 16:17
PLAN DE CITIRE A BIBLIEI ÎNTR-UN AN
2 Petru 1 & Ezechiel 37-38
PLAN DE CITIRE A BIBLIEI ÎN DOI ANI
Ioan 15:11-19 & 1 Cronici 27
👉ABONEAZĂ-TE 👍 și apăsă pe CLOPOȚEL 🔔
https://www.youtube.com/@brv-media-lauda-si-inchinare
https://www.youtube.com/@BRVMedia/live
https://www.youtube.com/c/BisericaRâulViețiiLive
https://www.youtube.com/@Biserica_Raul_Vietii_Bucuresti
👉LIKE paginii 👍 și apoi bifează URMĂREȘTE
https://www.facebook.com/BisericaRaulVietii/live
https://www.facebook.com/RadioBisericaRaulVietii/
http://www.raul-vietii.ro/
http://www.brvmedia.ro/
http://live.brvmedia.ro/
http://bisericariulvietii.ro/
@BisericaRaulVietiiLive
https://m.youtube.com/@BisericaRaulVietiiLive https://www.facebook.com/BisericaRaulVietii/live https://www.youtube.com/c/BisericaRâulViețiiLive
@BRVMedia
https://www.youtube.com/@BRVMedia@UC8jLy5BAsZcmVAa1l4Gf6cg https://www.youtube.com/@BRVMedia/live @Biserica_Raul_Vietii_Bucuresti https://www.youtube.com/@Biserica_Raul_Vietii_Bucuresti https://www.youtube.com/@Biserica_Raul_Vietii_Bucuresti/live
Radio Biserica Râul Vieții
http://radio.bisericariulvietii.ro
https://www.facebook.com/RadioBisericaRaulVietii/
https://www.facebook.com/RadioBisericaRaulVietii/live/
On Odysee.com
#worship #god #jesus #christ #spokenword #healling #bisericaraulvietiibucuresti #yahweh #prayer #prayer_healing #bible #dumnezeu #isus #biblia #cultural_connection_through_faith #christian #crestin #royaltychristian #riveroflifechurch #heal #live #healingfaith #sector3 #bucuresti #sector2 #ilfov #bible #sector1 #sector4 #sector5 #sector6 #evangelism #evanghelia #iisus #iisushristos #isus #isushristos #scoalabiblica #teologia #teologiabíblica #supranatural #quantumfaith #putereacredintei #puterearugaciunii #putereacredinței #jesuschrist #live #christ #hristos #hristosainviat #bisericaraulvietii #bisericacrestinaraulvietii #bisericaevanghelicaraulvietii #bisericacarismatica #bisericacarismaticaraulvietii #bisericahristos #bisericaisushristos #bisericasector3
Comments are closed