Logos si Rhema

Ioan 1:1-3
La început era Cuvântul (Logos), şi Cuvântul (Logos) era cu Dumnezeu, şi Cuvântul (Logos) era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

Cuvantul lui Dumnezeu exista inainte de orice start al creatiei. Cand Dumnezeu nu avea nimic in jurul Lui pentru ca inca nu crease nimic, atunci a zis! Si ce a zis a luat fiinta!

Logosul este Cuvantul lui Dumnezeu care a creat totul. Este Cuvantul care a stabilit ordinea in Cosmos. Este Cuvantul care a stabilit legile spirituale si legile materiale (fizice).

Logosul este Cuvantul scris, Biblia!

Pe de alta parte, pentru ca Dumnezeu este o persoana relationala plina de dragoste, El nu Si-a limitat comunicarea cu oamenii doar la Cuvantul scris (Logos), prin care a stabilit ce este bine si ce nu, ci vorbeste si astazi cand intr-un fel, cand in altul, fara a contrazice cu nimic ce a spus cu secole in urma.

Rhema este Cuvantul rostit, Cuvantul profetic al lui Dumnezeu revelat special pentru tine, astazi, in situatia ta! Din aceasta cauza, unii il considera mult mai important decat Logosul, care este Cuvantul lui Dumnezeu pentru toti oamenii, revelatia generala!

In realitate, Logosul si Rhema au aceeasi sursa si esenta: Dumnezeu! Rhema nu poate fi validat decat prin Logos (Orice cuvant profetic care contrazice Biblia nu poate fi de la Dumnezeu). Rhema tasneste din Logos. Daca nu cunosti promisiunile stipulate in Logos, nu poti discerne daca ceea ce iti vesteste cineva este un autentic Rhema, sau o simpla speculatie!

[audio:predica-1-11-2009.mp3|titles=Logos si Rhema – 1/11/2009]

Link-ul de unde puteti descarca fisierul audio este aici.

Tags:

Comments are closed

Latest Comments