Noi, creştinii

Noi, creştinii am ajuns să nu ne mai deosebim aproape cu nimic faţă de lume. Şi nu mă refer aici la exterior care e mult prea mult criticat, ci la interior care se pare că este uitat.Mustrăm fraţii şi surorile care nu sunt îmbrăcaţi conform normelor bisericii, dar nu îi mustrăm pentru că sufletul nu le este îmbrăcat conform Sfintelor Scripturi. Punem atât de mult preţ pe exterior şi din ce în ce mai puţin pe interior. Am uitat că noi trebuie să fim acei creştini care aduc lumina în lume. Am uitat că noi trebuie să fim o picătură de apă pentru cei însetaţi, noi trebuie să fim soarele pentru cei care sunt în întuneric, noi trebuie să fim zâmbetul pe faţa celor înlăcrimaţi. Uităm lucrurile astea. Ne cufundăm tot mai mult în comoditate, ne mulţumim că ne-am rugat în acea zi, ne mulţumim că am deschis Biblia şi am citit un capitol, două, ne mulţumim că am putut ajunge la biserică chiar dacă uneori moţăim, ne mulţumim că am putut spune tare şi înfocat: ’’Pace!’’
Uităm că dacă am avea credinţa cât un grăunte de muştar, am putea muta munţii din loc. Uităm că putem vindeca bolnavi, că putem lupta cu Cel Rău şi că noi suntem Cei Aleşi. Uităm că avem un Tată care are putere cât în Cer şi pe Pământ. Continuăm să trăim cu feţele sumbre, să mergem la servici şi să venim acasă, să trăim zilnic în monotonia care ne caracterizează. Dacă mai scăpăm câte un bănuţ în mâna ce se întinde în faţa noastră, e perfect. Am făcut o faptă bună pe ziua de azi. Cum am vrea ca viaţa pe Pământ să fie mai bună dacă cei care au putere nebănuită, uită să o folosească? Noi nu suntem conştienţi că prin viaţa pe care o trăim, vorbele pe care le spunem, faptele pe care le facem, zi de zi ne lăsăm amprenta asupra a ceva. Dar oare lăsăm o amprentă pozitivă sau una negativă? Ştiai că dacă primeşti un talant şi îl îngropi pentru a nu-l risipi sau pentru că ţi-e frică să-l foloseşti, vei da socoteală mai târziu? TU chiar eşti conştient de puterea pe care o ai?
Autor: Alina Ilioi