Rezoluția

Rezoluţia poate fi semnată de către bărbaţi curajoși și femei curajoase descărcând-o de aici şi apoi afişată în casa ta. Asiguraţi-vă un impact prin afişarea cu mândrie a angajamentului dumneavoastră pentru a crea o moştenire după voia lui Dumnezeu.

Draga taticule

“Draga taticule, este deja tarziu, iar eu stau pe patul meu si iti scriu. Cat de mult mi-am dorit in ultimele saptamani sa vorbesc cu tine! Dar n-am gasit nici o ocazie sa fim singuri.Inca nu imi vine sa cred ca esti acum cu altcineva si ca tu si mama probabil nu va veti mai intalni. Imi este foarte greu sa accept acest lucru, mai ales cand ma gandesc ca este posibil sa nu te mai intorci niciodata acasa si sa nu mai fii taticul meu si al fratelui meu, asa cum ai fost intotdeauna. Dar vreau ca macar sa intelegi cum decurge viata noastra. Sa nu crezi ca mama m-a pus sa iti scriu! Nu a facut-o! Nici macar nu stie acest lucru. Cu toate acestea, vreau doar sa-ti impartasesc gandurile mele.
Taticule, imi inchipui ca familia noastra ar fi o masina frumoasa cu care am calatorit mult timp impreuna. Din exterior arata foarte bine, nici o zgarietura, fara rugina, iar inauntru se gaseau multe lucruri frumoase. Cu timpul insa, au aparut si problemele. Motorul a inceput sa scoata fum, rotile sa scartaie, husele sa se rupa; masina este greu de condus si este dificil de mers cu ea. Dar stii ceva, taticule? Inca este o masina buna – sau cel putin ar putea fi. Cu putina cheltuiala, ar mai putea merge inca multi, multi ani.
Fratele meu si cu mine stateam intotdeauna pe bancheta din spate, iar tu si mama in fata. Ne-am simtit intotdeauna in siguranta cand tu conduceai si mama statea langa tine. Dar luna trecuta, cand ne-ai parasit, mama a trebuit sa treaca la volan. Era noapte si parca, dintr-o data, o masina venea spre noi cu viteza mare. Mama a incercat sa o evite, dar cealalta masina ne-a lovit. A fost un accident ingrozitor! Dar lucrul cel mai oribil, taticule, este ca tu conduceai cealalta masina si ca langa tine se mai afla cineva – o alta femeie.
Da, a fost un accident urat. Suntem cu totii grav raniti. Dar cum stau lucrurile cu tine? Inca nu stim nimic despre tine. Ai fost si tu ranit? Ai nevoie de ajutor, taticule? In acea noapte m-am intrebat adesea daca vom reusi sa depasim situatia. Mama este grav ranita si nu se poate reface deloc. Daniel a fost foarte socat. Inca nu-i merge bine si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni.
Si eu am dureri si nu o pot ajuta nici pe mama, nu-l pot ajuta nici pe fratele meu. DOCTORUL a spus ca am nevoie de o terapie speciala pentru a-mi reveni. Dar, taticule, ne este asa de dor de tine! In fiecare zi ne intebam daca nu te razgandesti si vii sa ne vezi. Si in fiecare zi te asteptam, dar tu nu vii. Taticule, ma tem ca totul s-a terminat, dar inima mi s-ar umple de bucurie, daca as putea deschide cumva ochii si te-as vedea cum intri in camera mea. Seara, cand totul se linisteste, stam impreuna si vorbim despre tine, despre placerea de a calatori impreuna cu tine si depre cat de mult ne dorim cu totii sa fii din nou cu noi. Taticule, iti merge bine? Ai dureri in urma accidentului? Ai nevoie de noi, asa cum avem si noi nevoie de tine? Daca ai nevoie de mine, sunt aici si te iubesc. A ta, Iulia”.
Scrisoarea fetei de 16 ani a fost trimisa si a ajuns la destinatie. Cateva zile mai tarziu, Iulia cobora din camera ei pentru micul dejun. Ce surpriza!- In bucatarie stateau mama si taticul revenit acasa, cu ochii in lacrimi…

Autor: Alina Ilioi

De ce ne este frică de schimbări?

  1. Pentru că apare necunoscutul
  2. Pentru că nu vrem să renunţăm la confortul nostru
  3. Ne este teamă de ridicol
  4. Nu vrem să dăm pasărea din mână pe cea de pe gard
  5. Pentru că a schimba ceva, înseamnă a modifica, iar a modifica, uneori înseamnă a renunţa la unele lucruri
  6. Lumea ne-ar putea judeca sau ar putea râde de schimbările pe care le-am făcut în viaţa noastră

Autor: Alinailioi.ro

Patru lucruri de care sa iti aduci aminte

Continue reading

Dacă-mi va fura cineva binecuvântarea?

Stăm cu mâinile întinse, palmele deschise şi ochi de vulturi. Privim în jur suspectând pe toată lumea şi, de câte ori cade câte ceva în mână, o ducem repede aproape de ochi, ne ascundem într-un colţ şi dăm din coate ca nu cumva cineva să se apropie. Şi dacă din întâmplare, şi pun accentul pe întâmplare, se întâmplă ca cineva să fie prea aproape, scuipăm cu venin şi aruncăm cu flăcări. Ăştia suntem noi. Înfometaţii după binecuvântări. Şi cine ne poate condamna? Cui nu-i plac binecuvântările?

Numai că de-a lungul timpului, am uitat că binecuvântările ni se dau fără să le merităm. Am făcut din ele un ţel, un obiectiv de atins şi suntem dispuşi să îl atingem. Indiferent de preţ. Indiferent pe cine ar trebui să călcăm în picioare. Ne-am obişnuit ca prea des să fim iertaţi, prea des să ni se mângâie orgoliul şi ne-am obişnuit cu lucrurile pe care nu le merităm. Ni se pare ceva normal ca noi să vedem, iar alţii să se zbată în beznă. Ni se pare ceva normal să auzim ciripitul de păsărele, în timp ce alţii se luptă cu deficienţă de auz. E mult prea normal pentru noi faptul că putem vorbi, în timp ce alţii suferă în tăcere. E prea normal pentru că ne-am prea obişnuit. Şi ne-am obişnuit atât de mult, încât nu mai stăm cu palmele făcute căuş ca să primim binecuvântarea, ci ne aducem găleţile încăpătoare în care se află mândria, orgoliul şi eul nostru şi aşteptăm să curgă binecuvântările peste ele.

Demult nu mai suntem un umăr pe care poate plânge fratele nostru, pentru că ne e prea frică să nu cumva, în timp ce stă pe umărul noastru, să ne înjunghie pe la spate. Şi din păcate am uitat că un caracter onorabil se obţine din prelucrare. Am uitat că aurul se obţine abia după ce a fost scos din foc. Am uitat de acea cruce pe care trebuie să o purtăm. Am transformat-o în machete sau în cruciuliţe mici pe care le atârnăm la gât, în speranţa că şi asta se socoteşte ca o cruce purtată.

Suntem creştini, numai că am uitat ce înseamnă a fi creştin. Am uitat că acest nume îţi era acordat în trecut împreună cu o temniţă şi curgere de sânge. Ne batem în piept de parcă noi am descoperit lumea şi aşteptăm să primim, şi iar să primim. Am ajuns să dăruim doar în speranţa că ni se va da înzecit înapoi. Şi cine ne poate condamna? Cine ne poate condamna, când Cel care condamnă e bun doar pentru a ne da binecuvântări?

Trist. E trist pentru că pe măsură ce citim aceste rânduri, fiecare din noi ne regăsim câte puţin. Ne regăsim deşi nu ne place aceasta. Dăm din cap la fiecare cuvânt şi duhul se întărâtă în noi. Unii, cu furie, strâng din pumni şi gândesc “Cine-i dă dreptul să scrie aşa ceva? Cine e ea? Ce ştie ea?”. Şi aveţi dreptate. Sunt un nimeni. Sunt şi eu o vânătoare după binecuvântări. Pentru că asta am devenit noi, dragii mei. Vânători. Şi ştiţi care e primul pas spre vindecare, nu? Recunoaşterea. Ştiţi ce e cel mai trist? Că pe măsură ce citiţi cuvintele mele, priviţi în jur cu  suspiciune şi vă întrebaţi: “Dar dacă-mi va fura cineva binecuvântarea?”. Nu o vor fura. Ai furat-o singur de mult timp.

Articol scris de Alina Ilioi

Opt lucruri după care tânjesc în biserică A.W. Tozer

A.W. Tozer a spus:

Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului.
Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi următoarele lucruri:

1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.

Continue reading

Intoleranţa faţă de creştinism e tot mai mare

O serie de incidente recente indică o creştere a intoleranţei faţă
de creştinism, în SUA.
Christian Post
notează câteva exemple:

(1) Curtea
Suprem
ă a decis să excludă pe oricine se roagă „în numele lui Iisus”, dintre
cei care se roagă la deschiderea întâlnirilor oficiale ale municipalităţii.

(2) Capelanul
militar Gordon Klingenschmitt a fost îndepărtat din funcţie după o controversă
legată de faptul că s-a rugat în numele lui Iisus.

(3) O
universitate i-a
interzis unei absolvente să mulţumească în numele lui Iisus în
discursul rostit la festivitatea de absolvire.

(4) Creştinii
din SUA trebuie să accepte ca simbolurile creştine să fie ridiculizate în forma
unor „opere de artă”, expuse de diverşi artişti. În acelaşi timp, unii
redactori au fost sancţionaţi sau chiar concediaţi după ce au republicat
caricaturile cu profetul Mahomed, apărute iniţial într-o publicaţie daneză.

Continue reading

Apel către toţi cei căzuţi

Te iubesc, te iubesc, te iubesc!

Cum poţi fi indiferent la susurul acesta blând care se aude? Şi tu ai iubit odată şi apoi, ai căzut. Tu ai căzut şi alţii au plâns pentru tine. Mama a stat îngenunchiată în miez de noapte şi a udat podeaua cu lacrimile ei fierbinţi. Tatăl a implorat ajutor Divin. Fraţii şi surorile plângeau pe ascuns de căzătura ta. Isus ţinea mâna întinsă către tine, peste care mai picura câte o lacrimă de sânge. Toţi strigau spre tine: “Te iubesc, te iubesc. Reîntoarce-te!”. Dar tu…ai întors spatele. Ţi se părea că ai găsit altceva mai bun, ceva care te face mai fericit. Te-ai înşelat. După o vreme ai realizat că nimic nu se compară cu iubirea Lui. Atunci ai fi putut să te întorci. Ai fi putut. Toţi te aşteptau cu braţele deschise ca tu să vii. Dar nu ai putut suporta ideea că te-ai înşelat. Nu ai suportat faptul că nu este nimic în lume care să te facă aşa de fericit ca şi iubirea Lui. Şi ai plecat mai departe. Deşi nu te făcea fericit, te-ai adâncit şi mai tare în mocirlă. Lacrimile continuau să curgă peste cele care se uscau.

“Unde eşti?” De ce crezi că dacă ai plecat nu te mai poţi întoarce? Şi ce dacă ai întors spatele tuturor oamenilor care te iubeau şi lui Dumnezeu? Nu-i nimic, ei sunt încă acolo. Dumnezeu este încă acolo. Te aşteaptă. Nu-i nimic dacă ai căzut. Crede-mă. Te vor primi cu iubire. Doar vino.

Ţi-e teamă. În loc să te reîntorci atunci când ai realizat că totul e deşertăciune, ai început să alergi şi mai mult spre lume. Chiar dacă ştiai că nu ai să găseşti nimic acolo. Ţi-ai astupat urechile ca să nu auzi şoaptele: “Te iubesc, te iubesc, te iubesc!”. Prea mult te deranjau. Prea tare îţi răscolesc inima.

Apel către tine, cel căzut! Nu e prea târziu. Nu e. OPREŞTE-TE!!!! Opreşte-te până nu e prea târziu, până când sufletul nu-ţi moare. Opreşte-te căci: TE IUBESC!

Autor : Alina Ilioi

Rapsodia Realitatilor – martie 2011

Oferim traducerea brosurii Rapsodia Realitatilor spre descarcare (luna Martie 2011 in format PDF).
Pentru descarcare accesati acest link.

Rapsodia Realitatilor – ianuarie 2011

Oferim traducerea brosurii Rapsodia Realitatilor spre descarcare (luna Ianuarie 2011 in format PDF).
Pentru descarcare accesati acest link.